Rotary premiază excelenţa

Club Rotary Reghin a premiat din nou excelenţa şi a oferit celor 5 elevi reghineni cu rezultate importante la concursurile naţionale şi internaţionale câte o diplomă şi suma de 1.000 de lei.

Pornind de la ideea că cei mai buni elevi care reuşesc să se remarce prin rezultatele lor la nivelul fazelor naţionale ale olimpiadelor, trebuie să fie recompensaţi, Clubul Rotary din Reghin a aplaudat la scenă deschisă pe cei 5 copii din municipiu care s-au întors cu rezultate de la olimpiadele naţionale şi concursuri internaţionale. Aceştia au fost premiaţi în cadrul festivităţii de încheiere de an organizată la Liceul Tehnologic Petru Maior, eveniment care a avut loc vineri, 21 iunie, ora 9:00. Preşedintele clubului Rotary Reghin, ing. Mircea Oltean a invitat în faţa careului organizat pe:

ŞTEFANA ŞERBAN medaliată cu bronz la Olimpiada de matematică

GEORGIANA STUPARU locul I la Olimpiada de geografie

ALEXANDRU DAN medaliat cu argint la Olimpiada de informatică

CRISTINA MOLDOVAN menţiune la Olimpiada naţională de germană

MIHNEA IONUŢ OGNEAN vicecampion mondial şcolar la şah

Elevii au primit o diplomă şi un premiu în bani, clubul Rotary considerând că recunoaşterea oficială şi aplauzele, o diploma şi o strângere sinceră de mână au mai multă greutate dacă există şi o sumă de bani care să-i sprijine pe copii în pregătirea lor viitoare.

Clubul Rotary Reghin a mai premiat excelenţa şi în ajunul Crăciunului 2012 când a oferit diplome şi premii în bani pentru 8 elevi reghineni cu rezultate deosebite la olimpiadele naţionale.