Mobilier pentru casele de tip familial din Reghin

Clubul Rotary Reghin continuă seria acţiunilor umanitare. Marţi, 2 aprilie 2014 membrii organizaţiei au oferit beneficiarilor complexului de tip familial Reghin mobilier, ce constă în 3 canapele.

Beneficiarii sunt tinerii din cadrul complexului de tip familial Reghin, respectiv casele în care sunt cazaţi tinerii aflaţi sub ocrotirea Direcţiei Judeţene de Protecţie a Copilului şi în grija unui cuplu. La oferirea darurilor, prezentă a fost şi şefa complexului de tip familial Reghin, Claudia Hărăpescu. Aceasta a arătat că Direcţia este încântată de sprijinul oferit de Rotary prin intermediul SC Larix Forest SRL. Este al doilea an în care clubul reghinean dă o mână de ajutor tinerilor din cadrul complexului. De această dată însă binefăcătorii au venit şi cu o surpriză: o excursie la Salina Turda ce va avea loc la jumătatea lunii aprilie 2014. Nu doar că membrii Clubului Rotary Reghin sponsorizează deplasarea, dar îi vor şi însoţi pe tineri.